La agatat

- Nu vă e frig ?
Asta era întrebarea stupidă care îi ieşise din gură ! Şi jap repede între valuri sperând că cele două tipe ori nu l-au auzit, ori nu au înţeles ce a zis, ori o iau ca o miştocăreală. Şi nu drept ce era, adică singurele cuvinte imbecile care au putut să îi iasă din gură când le-a văzut echipate complet în costumul Evei.
Împroşcând vijelios în stânga şi în dreapta, mai să dea cu capul de geamandura roşie, ba chiar încurcându-se în lanţul ce o lega, Ionuţ se blocase în gând la un „Mamă, mamă ! Ce caut aici ?” care îl repeta unul după altul.
Încă de când se urcase în tren în Constanţa mirosise că intră în altă lume. În personalul înghesuit se intra pe uşă sau pe fereastră la libera alegere, iar înăuntru cantitatea de pleată pe metrul pătrat depăşea tot ce a mai văzut până atunci. A, şi se lectura angro pe băncile vechi, numai clasici ruşi de la 30 de grade în sus.
În Mangalia, aplicând tactica de a se lua după curentul general de opinie a ajuns într-un maxi taxi probabil făcut din elastic. Nu de alta, dar pe când fiecare avea deja cu mult peste membrele regulamentare în posesie, printr-o punere în comun forţată şi superapropriată, şoferiţa, încrezătoare în capacităţile extensibile ale maşinii, încă mai zbiera:
- Haideţi ! Intraţi ! Mai intră ! Hai că mai e loc !
Deşi majoritatea pasagerilor îşi exprimau şoptit opinia, destul de motivată, că mai se putea intra poate doar într-o parte anatomică a ei, îndemnurile ţipate se pare că aveau ca urmare creşterea numărului de locuitori ai mijlocului de transport. Şi când acesta se puse în mişcare cu formidabila viteză abia mişcătoare, omului nostru îi trecuse pentru prima dată prin cap fraza ce i se va roti prin creier peste 3 ore în valurile de la Vamă. „Mamă, mamă ! Ce caut aici ?”.
Răspunsul îi veni seara pe plajă. Păi tipe, gagici, fete. Şi încurajat de un buchet de cocktail-uri preluate la bord de la Tequila Sunrise, plus încrezător în cămaşa care va sclipi în luminile stroboscopice în discoteci, se duse spre unde vedea că se strânge cea mai mare populaţie.
Pe când afla că singurul bec aprins din faţa terasei nici nu auzise de noţiunea stroboscopic, cum la fel nici luna de sus, răspunsul sau ajungerea la îndeplinirea răspunsului începu să i se prezinte cam în ceaţă. Adică la fel cum păreau lucrurile prin nisipul ce plutea în faţa Stufului.
Şi aici începe – param taram pam tam – „Povestea tristo-tragică a lui Ionuţ” – cred că sună mai mişto în engleză, „John`s sad and tragic story”. Omul venit să-şi găsească perechea în Vama Veche şi să stea cu sărutul în ureche. Care story mergea cam aşa: venire la cort la 5 juma unde îl întovărăşea spre adormire sforăitul vecinului, ieşire cu înjurături la 7 juma fix din cortul transformat în cuptor sadic, pendulare între plajă şi apă până la prânz când se ducea să mănânce ceva la Şoni, Mitocanu` sau Bibi apoi somn de voie pe izopren sub un copac, urmat de înot până seara, când, fără cămaşa lui de disco, se ducea pentru o porţie de frustrări ce ţinea toată noaptea, ba în Stuf ba, în Expirat. De ce tragică, de ce frustrări ? Păi, personajele negative, grămadă din ele, adicătelea conlocuitoarele noastre de pe acest Pământ, nu ştiu cum, dar se pare că nu se dorea nici una să se constituie în răspunsul dorit la întrebarea ce nu înceta să i se rotească sub părul lui brunet şi cârlionţat. Şi cum după câteva zile / nopţi, situaţia nu se schimba, îi veni ideea să înveţe şi el de la alţii. Aşa că renunţă să se mai zbenguie patetic şi se proţăpi în mijlocul mulţimii, iar acolo încercă să urmărească pe ăia mai de succes cum procedau. Şi aşa proţăpit ar fi rămas până în ultima seară, pentru că tot nu prindea nici un şpil, dacă nu captura o conversaţie între doi, ceva de genul:
- Nu ştiu, ai să-mi dai un sfat cum să procedez cu fetele ?
- Păi şi zici că eşti francez ? Vorbeşti foarte bine româna.
- Da, sunt la drept la master la Bucureşti de un an şi am prins-o.
- Păi, frate ! O întrebare, de ce vorbeşti aici în română ?
- Adică…
- Păi, vrei să agăţi sau nu ? Lasă dracu româna şi ţine-o numai pe franceză. La mintea cocoşului. Du-te printre ele, eşti francez venit în Vamă în vacanţă, faci turul Europei şi nu înţelegi boabă de română. Go !
- Merci, man.
Şi după cum urmări Ionuţ, sfaturile au fost cu adevărat de succes. Aşa că, ţuşti, la omul care le împărţise, bine, simţit, adicătelea însoţit de o mexicancă de vreo 40 aşa. Unde, printre shoturi şi îmbrăţişări drăgăstoase, fu pus la curs intensiv de agăţat. Ce să spună, cum să spună, pe care să-şi parieze timpul şi banii, ba, după ce aduse de la bar nişte produse locale de pe molcomele dealuri ale Cotnariului, i se făcu şi o demonstraţie. Ştii cum e, o imagine face cât o mie de cuvinte.
Cu lecţia învăţată, la orele mici ale dimineţii, Ionuţ e gata de bătălie. Nu era el, era un vamaiot romantic ce înjura cum se schimbase Vama pe care o ştia de atâţia ani de când venea aici. Dar, las că mâine va pleca la Corbu şi după o săptămână va face autostopul prin Europa în drum spre Paris. Nu voia să vină cu el în aşa o aventură ? Sau: tocmai părăsit de prietenă a venit în Vamă sperând că o găseşte aici. Şi o vede peste tot numai pentru a descoperi că nu e ea, nici parfumul ei şi nici ochii. Sau: acum face un studiu sociologic despre cum se poate trăi fără nici un ban în Vamă timp de 2 luni. Visează ca această analiză, odată prezentată, să schimbe percepţia oamenilor despre viaţă. Pentru că viaţa…
Dar ce te faci cu Ionuţ al nostru care se bâlbâie atât de tare când, în sfârşit, dansează cu o fată, că poţi înţelege la fel de bine că va face autostopul spre Paris sau că o întreabă dacă ştie să spele şi să calce pentru că lui îi trebuie o casnică. Iar când în sfârşit reuşeşte să spună ceva coerent, dacă ea nu a fugit deja înspăimântată, încurcă Parisul cu studiul sociologic obţinând doar mişcări din umeri şi „ne vedem când mai te sun”.
Aşa că ştiţi povestea: soarele sălbatic va goni dimineaţă din cort acelaşi om nedotat cu săruturi în nici o ureche. Numai că se ambiţionă. Continuă lecţiile în Epavă, printre sticlele de juma de pe masă şi cele de 2 litri ascunse sub bancă. Ce va zice, cum va răspunde, iar în cazul că… şi tot aşa. Ba trecu şi pe repetiţii. După o navetă de bere îi ciripea drăgăstos metalarului cu lanţ şi barbă care preluase rolul de parteneră de dans. Ce mai, totul pentru succes.
Iar seara bătăios spre Stuf. Unde, de ce nu ne mirăm, călca cu febleţe prin străchini gonind mai ceva fetele decât ar fi reuşit un personaj al lui Stephen King abia ieşit din azil şi cu tatuaj pe frunte: „Fă, te belesc în noaptea asta”.
Şi aşa dragii mei copii, John`s sad and tragic story – clar sună mai bine în engleză -, continuă până în ultima seară. Când, văzând că se îndrepta spre o nouă dănţuire de unul singur, hotărî să plece la cort mai devreme. Greşeală. Cel mai naşpa lucru în Vamă e să te duci singur la cort la ora 2 noaptea. După cum va observa şi el pe propria piele. Nici nu se făcuse bine comod pe izopren când auzi în cortul de lângă cântecul „A ! A ! A!”. Şi oricât încerca să îşi îndese în urechi sacul de dormit, ţipetele ei se auzeau din ce în ce mai-mai. Şi nici măcar vecinul nu sforăia. Aşa că la un moment dat, în mijlocul gemetelor şi frustrărilor adunate, se răsculă. Şi ieşi la luptă ca niciodată. Acum chiar nu mai era el acel Ionuţ brunet şi creţ aterizat aiurea în Vamă. Era cu adevărat cavalerul pe un cal alb care îi povestea fetei cu care dansa aventurile sale din Deşertul Gobi sau în luptă cu gărzile împăratului. Sau cum urmărea batiscafele bulgăreşti pentru a nu ameninţa flancul sudic al NATO. Iar când ea întreba amuzată ce-s alea batiscafe, îi povestea despre ele, le descria de jurai că tocmai ieşise înot din unul. Şi apoi trecea neabătut către stelele ce sclipeau complice şi unde petrecuse chiar vacanţa de iarnă sau despre planurile lui de a găsi o sursă de energie alternativă bazată de râsul fetelor. Şi tot aşa, se eliberase de toate complexele, îi vorbea fetei despre visuri, chitări, Vamă, noapte, poveşti frumoase şi tot ce se căznise tovarăşii să-i bage în cap în Epavă. Nu-i venea nici lui să creadă. Vorbi încontinuu până când ea plecă la răsărit şi prietenul care tot îi dăduse sfaturi până atunci îi comunica:
- Man, pe bune, trebuia la un moment dat să te opreşti şi să taci.