Coperta "Nopţi de Vamă 3" şi semnul de carte

Cele două coperţi (interioară şi exterioară), precum şi semnul de carte, au apărut în urma ajutorului primit din partea prietenilor mei, cărora le mulţumesc foarte mult şi pe această cale:

Fotografii: Raluca Vilău (copertă 1-4), Anca Vieriu (coperta 2), Ana Ramoştină (coperta 3, semn de carte)

Editare fotografii: Cristina Hodan, Sorin Careba

Editare copertă: Cristina Hodan

Editare semn de carte: Cristina Hodan, Florentina Burcea

"Sunt bine" (Nopţi de Vamă 3)

- Da, mama. Da… Sigur că… Sigur că da… Da, mama… O să fiu atentă. Mama, serios, nu mă lua cu din astea acum! Serios! Câţi ani am?...

De undeva, de la capătul celălalt al convorbirii telefonice, se putea ghici clasica replică: „pentru mine vei fi mereu…”.

- Mă descurc! aproape că ţipă ea în mobil exasperată, dar apoi încercă să revină la un ton mai calm. Sunt bine, serios, mama. Mai bine, spune, pe acasă toate ok? Da?... Aha… Şi, ce au spus?... Deci, până la urmă, v-aţi speriat degeaba… Vezi cum faci, de obicei, tu asta!... E, nu? Stai puţin, acum două săptămâni, nu a fost tot la fel?... Şi la ce îţi foloseşte să te ambalezi aşa? Până la urmă îţi faci rău numai ţie… Da… Stai puţin că a venit un client. Un client! Stai puţin, brb!

Fata râse în gând când îşi dădu seama că maică-sa probabil se întreba acum ce e şi cu „brb-ul” de la final. Astupă cu palma microfonul mobilului şi se întoarse către noul venit:

- Da… Şaptezeci şi cinci… Asta, o sută cincizeci… Da…

Încă mai zâmbea amintindu-şi de „brb” când reluă telefonul:

- Hai că a plecat. Mama… Mama! Mai eşti, domne, acolo? Aşa… Da, a plecat… Nu… Mă enervam cu clientul… Eee, prostii, lasă-l încolo. Unde rămăsesem? A. da. Nu o da cotită: îţi faci singură rău şi ce rezolvi? Stai liniştită…

Iar zâmbi, gândindu-se că era cât pe aici să spună „stai chill”…

- Stai liniştită mama. Aşa e viaţa, nu vezi că… Da… Înţeleg, dar, mama, nu te-ai obişnuit cu astfel de lucruri? Stai… Stai puţin că e alt client. Stai puţin, nu auzi?

Aceeaşi mişcare. Aproape aceeaşi discuţie cu clientul. Revenire apoi la discuţia telefonică:

- Da!… Mă enervează! Că „revine”…. M-am săturat de chestia asta cu „vin mai încolo”! Ce dracu! Vrei, bine, nu, iarăşi bine şi la gară, ce mă tot iau că vin mai încolo?... Vrei să cad profund emoţionată în fund că poate revii!… Da… Nu, nu trebuie să îmi repeţi ce ţi-am spus eu acum cinci minute… Sunt calmă… Serios… Hai, că am treabă… Nu m-am supărat, dar, serios, trebuie să închid… Vorbim… Da, normal că mă gândesc şi eu la tine… Mama. Hellou! Hai, te rog, nu mă lua cu din astea. Nu putem să vorbim altădată? Sunt bine. Serios! Numai în momente din astea dai telefon!... Nu că… Dar… Am grijă, normal, de mine… Hai vorbim mâine. Serios! Stai…, stai puţin! Clientul…

Aproape că apăsase pe butonul de închidere dar până la urmă se răzgândi şi doar coborî mobilul. Se întoarse, deja cu lehamite, către noul venit:

- Şaptezeci şi cinci… O sută cincizeci… Veniţi când doriţi, nu trebuie să…, se opri din ceea ce îi stătea pe limbă să îi spună.

Reveni, nervoasă, la telefon:

- Gata, mama, închid! Nu! Nu sunt supărată pe tine! Mama! Nu începe din nou… Nu auzi ce îţi spun? Nu sunt supărată pe tine! Normal… Da, hai, pa… Da, o să am grijă de mine… Normal că am grijă de mine. Mama, repet, câţi ani am? Sunt bine… Mama, serios, sunt bine! De câte ori vrei să îţi repet asta?... Mama, alo! Dacă ţi-am spus! Vrei să ne certăm? Hai, pa, ai grijă şi tu… Da, eu am. Pa… Bine, te pup şi eu.

Aproape că dădu cu mobilul de pământ când îl închise.

- E culmea! E culmea! ţipă ea, apoi tăcu pentru că văzu noul potenţial client.

Bărbatul o privea atent, dezbrăcând-o din priviri. Fata îi putea simţi mirosul de transpiraţie, probabil că nu se prea avea în termeni chiar prietenoşi cu apa, săpunul şi deodorantul…

Îşi plimba ochii de sus până jos, încet, aproximând, prin decolteul generos, cam cum îi arătau exact sânii, apoi cam cum ar arăta ea căpriţă, sau în poziţia umeri-craci sau într-o partidă de sex oral etc.

- Scurtul?

- Douăzeci şi cinci…

- Normalul?

- Şaptezeci şi cinci…

- Anal, cu toate alea?

- O sută cincizeci…

Se uită din nou la ea, cântărind-o. Încă o dată, de sus până jos. Vârsta. Înălţimea. Cât de bombat avea posteriorul. Culoarea rujului de pe buze. Coapsele care erau expuse de fusta mini. Coafura… Nu se hotăra. Reluă cu sânii, buzele, picioarele, funduleţul, mâinile, degetele, o examină atent, fără să lase nici un detaliu neanalizat. Apoi, pe un ton plat, o întrebă:

- Vei mai fi şi mai încolo aici? O să mă întorc.

- Unde vrei să fiu? şuieră ea.

- Mda, o să mă întorc…, repetă mai mult pentru sine pe când se îndepărta.

Fata se lăsă pe vine în colţul său de stradă prost luminat de becul ce pâlpâia deasupra. Strângea în mâini telefonul şi pe obraji i se rostogoleau boabe mari, amare, de lacrimi. Nu scotea nici un sunet, doar strivea în mâini mobilul de parcă ar fi vrut să-l zdrobească şi se uita fix, undeva în întuneric…

"Era anul" (Nopţi de Vamă 3)

Era anul în care a plouat toată vara, furtună după furtună, sau cel în care soarele a stat nemişcat pe cerul lipsit de nori… Sau unul dintre aceia şi cu ploaie şi cu zile senine şi cu zile doar cu nori trecând în goană dinspre Mangalia spre bulgari…

Încă nu dispăruse Club A din Vamă, sau poate că era anul în care nu mai era… Ori era unul dintre anii când beai cozonac la Hand sau dansai în B52, când pe Principală Piraţiul avea frate Epava, ori când a fost Jack sau urmaşul lui de o vară, Spitalul de Nebuni… Clar că unul dintre aceşti ani.

Când s-a auzit, într-o după-masă de Stuf, pentru prima oară „Lost Song”-ul lui Cat Empire sau când toată Vama a visat pe „Koop Island Blues”, ori anul în care Israel „IZ” Kamakawiwo`ole a cântat „Over the rainbow” pe la toate terasele, sau cel în care Vama striga, acompaniată de toţi, „Perfect…”.

Era anul în care ai stat campat pe plajă, lângă valurile care te legănau spre somn iar soarele te livra gata copt de câte ori ieşeai din cort, sau cel în care erai sub un copac în camping, înlocuind glasul şoptit al mării cu grifurile de chitară ce îşi făcea de cap în fiecare seară pe terasa curţii…

Era anul când ai ajuns cu autostopul în Vamă, cu naşul cu trenul, cu propria maşină… Cel în care pământul de pe Principală dogorea toată ziua sau cel în care asfaltul era inundat de un râu ce se scurgea spre mare…

Era anul în care ţânţarii erau cât caii, sau în care a plouat cu broaşte, era acela în care urechelniţele forfoteau acompaniate de ţipetele fetelor, sau cel în care melcii urcau în procesiuni sinucigaşe pe corturi…

Era anul în care a fost cea mai tare beţie, cel mai frumos foc de tabără, cele mai neobişnuite şi neaşteptate întâmplări, ai întâlnit cei mai frumoşi oameni…

Era cel în care te-ai înamorat de acest loc atât de special sau acela în care te-ai îndrăgostit de fata apărută de niciunde în viaţa ta…

Este orice an aici, în Vama Veche.